Privilegiul de a detine un Corgi 2.
Legenda CorgiVă voi povesti o legendă, care se transmite din generații în generații de către împătimiții rasei. Am observat că a devenit foarte cunoscut printre pământeni, și nu mai este un secret printre Corgi, așa că le voi spune acelor persoane, muritori de rând, care încă nu cunosc povestea.
Istorisirea are originea cu mult înaintea erei noastre, cu mult înainte ca cineva să dea nume zilelor, lunilor, să contorizeze orele, anii. Nu s-a reținut nici locația exactă, pentru că basna a devenit neclară de-a lungul veacurilor...
Țara Galilor este tărâmul basmelor, cu castele în negură la fiecare colț de pădure, cu Elfi și Zâne în spatele fiecărei pietre, fiecărei copac. Din acest motiv este lesne de înțeles că în Țara Galilor există și un câine fermecat.
Aceasta este povestea rasei de câine care se numește Corgi.
***
Totul a început cu seminția Zânelor.
Locuiau în pădurile milenare din Țara Galilor, și petreceau mult timp rătăcind fericiți prin codrul bătrân. Deși aveau aripi, acestea erau atât de delicate încât nu puteau zbura pe distanțe lungi, astfel au devenit foarte leneșe. Așa că au decis să creeze o ființă pe care-l pot calări și pe spatele cui să poată călători mai rapid și mai departe. 
După multă muncă grea, dezbateri și cugetări profunde, au ajuns la o soluție perfecta: câinele pitic („cor” în galeză înseamnă „pitic”; „gi” în galeză înseamnă „câine”). Se spune că Corgi au fost creați din lumina stelelor, într-o noapte plină de vrajă, de ziua Ierișului, sub îndrumarea zeiței magice a Zânelor. Fiecare Corgi a fost înzestrat cu o parte din puterea zânelor, oferindu-le astfel abilități supranaturale și o înțelepciune străveche.
După multă muncă grea, dezbateri și cugetări profunde, au ajuns la o soluție perfecta: câinele pitic („cor” în galeză înseamnă „pitic”; „gi” în galeză înseamnă „câine”). Se spune că Corgi au fost creați din lumina stelelor, într-o noapte plină de vrajă, de ziua Ierișului, sub îndrumarea zeiței magice a Zânelor. Fiecare Corgi a fost înzestrat cu o parte din puterea zânelor, oferindu-le astfel abilități supranaturale și o înțelepciune străveche.Câinele pitic avea caracteristicile fizice ale unei vulpi, dar nu avea o personalitate vicleană. Dimpotrivă, mai târziu, Zânele au aflat că acest câine nu numai că putea să călătorească cu viteza vântului, dar era și o creatură loială și plăcută. Când Zânele nu călăreau câinii lor pitici, îi trimiteau printre copii să se joace și chiar, să-i supravegheze.
***
Era o zi frumoasă de vară, iar soarele strălucea puternic pe cerul albastru, când Regele si Regina zânelor călăreau pe câinii lor pitici prin dealurile verzi ale regatului lor magic.
Pe măsură ce înaintau, priveliștea lor s-a schimbat. În loc să vadă câmpuri verzi, zâne și flori parfumate, au văzut oameni săraci care se luptau cu munca grea, lucrând pământul fără încetare. Muritori de rând, lucrând pământul, doar pentru a produce cele necesare vieții de zi cu zi. Distras de acest lucru, Regele Zânelor a căzut de pe câinele pitic pe care-l călărea, iar Regina s-a repezit de pe al ei, că să-l salveze. Câinii pitici, care de fapt încă erau pui, fără să observe că Regele și Regina au căzut, au gonit mai departe veseli, crezând că totul este în regulă. Între timp Regina și-a reînsuflețit soțul căzut, dar cățelușii deja s-au făcut nevăzuți, iar Regele și Regina nu au avut iuțeala necesară ca să-i prindă din urma.
– Ce să facem? – a întrebat Regina.
– Câinii noștri sigur se vor rătăci printre coline. Trebuie să ne întoarcem și să organizăm o scotocire profundă. – a răspuns Regele.
Dar Regina îl mângâie cu drag, spunând:
– Nu trebuie să ne facem griji. Am pierdut doi câini pitici, pe care i-am folosit doar pentru plăcerea noastră. Dar acești câini nu vor fi pierduți pentru mult timp, pentru că vor fi găsiți de oameni care au mai multă nevoie de ei, decât noi.
Regele și Regina în cele din urmă s-au resemnat și au acceptat că cei doi câini pitici ar putea fi fericiți într-un alt loc. Au înțeles că nu toate lucrurile din viață pot fi controlate și că, uneori, trebuie să lași lucrurile să meargă în mod natural. În cele din urmă, ei s-au întors la viața lor obișnuită și și-au continuat călătoria prin regatul lor magic, învățând o lecție importantă despre viață și despre a lăsa lucrurile să se întâmple așa cum trebuie.
***
După o vreme puii rătăciți s-au refugiat în scorbura unui stejar uriaș, la marginea câmpului verde, unde munceau oamenii.
Neavând nicio grijă pe lume, puii au început să se joace, petrecând clipe minunate împreună. În timp ce se jucau nici nu i-au observat pe cei doi copii care se uitau la zbenguiala lor. După un timp, copiii i-au luat în brațe și s-au dus acasă, fericiți cu ce au găsit. Când părinții lor au ajuns acasă și au văzut câinii pitici pe care i-au găsit copii, au zâmbit. Tatăl lor le-a explicat că acești câini pitici sunt cadouri de la Zâne. Când copii au înțeles că acești câini pitici sunt de fapt daruri de la Zâne, au simțit recunoștința și gratitudinea față de zeițele care le-au trimis acești mici, dar prețioase ajutoare. Familia s-a simțit binecuvântată și fericită să aibă acești prieteni de nădejde și să-i îngrijească într-un mod care să le ofere aceleași momente de fericire pe care le-au adus în viața lor.
***
In curând familia omului s-a îmbelșugat, iar câinii Zânelor au adus pe lume cățeluși. De atunci, ca o marca a originii lor Zănești, cu toții poarta urme de șa, sau de ham în spatele umerilor.
Oamenii nu găseau un nume potrivit pentru aceste ființe, astfel că le-au titluit „Corgi”, cuvântul antic galez pentru câini pitici, fără să știe că Zânele i-au denumit asemenea.
***
Și în fiecare an de ziua Ierișului, 24 Iunie, când Zânele sărbătoresc, câinii lor pitici se întorc la origini și petrec împreună cu ei. În următoarea zi, după serbare, dacă câinii Corgi sunt obosiți, acum, o singură zi din an, oamenii doar zâmbesc cu înțelepciune. Ei știu că în fiecare an în timpul solstițiului de vară, câinii pitici se întorc la Zâne, și-i lasă să le călărească, ca să nu uite niciodată unde le este baștina.
Într-o zi, un tânăr curios a rugat bătrânul satului să-i explice de ce câinii Corgi erau așa de importanți pentru Zâne. Bătrânul a zâmbit și i-a explicat: „Când Zânele călătoresc prin lumea oamenilor, își lasă câinii pitici la marginea pădurii, pentru a fi siguri că își vor aminti întotdeauna calea spre casa lor. Dar odată pe an, în noaptea de Ieris, câinii se întorc acasă pentru a se reîntâlni cu stăpânii lor și pentru a petrece împreună cu ei. Aceasta este modalitatea prin care Zânele își arată recunoștința față de câinii lor, cărora le datorează multe.”
***
Corgi a muncit din greu pe terenurile fermei, mănând vite, protejând animalele de fermă, jucând-se cu copiii, încât au devenit foarte iubiți și apreciați de către oamenii din Țara Galilor, și sute de ani mai
târziu de către lumea întreagă. Corgi a devenit un tovarăș de încredere pentru oamenii din Țara Galilor, păzindu-i de pericolele pădurilor și fiind mereu alături de stăpânii lor. Însă, cu puterea lor magică, Corgi au fost și o sursă de protecție pentru întreaga regiune. Legenda spune că, atunci când forțele întunericului amenințau pacea și siguranța, Corgi se adunau într-un cerc de putere și își foloseau puterile magice pentru a respinge răul.
Pe măsură ce timpul a trecut, Corgi au devenit mai puțin auziți și văzuți în Galia, iar puterea lor magică a început să se estompeze. Dar în ciuda acestui fapt, Corgi au rămas cunoscuți pentru loialitatea, inteligența și simțul umorului lor, fiind adesea descriși că fiind "câinii cu inima de leu".
***
Nu crezi în aceasta poveste? Uită-te pe spatele unui Corgi, și o să vezi urmele lăsate de șaua pe care călăreau Zânele din pădure.
Multe povești pot părea fantastice sau incredibile, însă uneori ceea ce pare imposibil poate fi adevărat. Legenda Zânelor și al câinilor pitici ar putea fi una dintre acele povesti care să pară exagerate sau ireale pentru unii oameni, dar pentru alții poate fi adevărată. Dacă cineva este sceptic, ar putea să se uite mai atent la urmele lăsate de șaua de pe spatele unui Corgi. Aceste urme, dacă sunt studiate cu atenție, pot dezvălui o mulțime de informații. Poate exista o formă sau o textură care sugerează că urmele sunt lăsate de ceva care nu este un obiect obișnuit, ci mai degrabă un obiect de basm. De asemenea, există posibilitatea că aceste urme să fie foarte vechi și să fi fost trecute de multe ori cu vederea, ceea ce ar fi o dovadă în plus că povestea despre Zâne si Corgi nu este doar un mit. De aceea, dacă cineva nu crede în această poveste, ar trebui să fie deschis la posibilitatea că există mai mult decât ceea ce poate fi văzut cu ochiul liber și ar trebui să fie dispus să cerceteze mai mult pentru a afla adevărul...
